The “Romanianization” of the United States of America

[UPDATE. The post was moved from my previous blog]

In the year 2000, Romania confronted itself with a very nasty political situation: in the second tour of elections for the Romanian Presidency, we had to choose between a former communist leader (Ion Iliescu) and the leader of the far-right party (Corneliu Vadim Tudor). The situation was awful indeed: we hated them both, but we still had to vote for one of them. So we elected the one that seemed, at that time, the lesser wrong: we elected the former communist leader. Cynical as it were, many people who suffered under the communist regime were then obliged to vote for a communist, because of the fear of the far-right policies.

The USA seems to be in the same political situation now. On the one hand, there are Hillary Clinton and Barack Obama – who are better suited to be TV stars, showmen or whatever – but not presidents! They look so weak, a sort of “crash test dummies”, or actors begging for audience. Now, in the actual context, where Russia is going to be governed in the next 10 years, in a way or another, by the same unmerciful and strong “Tzar” Putin; where terrorism has become a real threat to all of us; where extremism and xenophobia undergo a strong revival all over the world; where USA must continue to be the guardian of liberal values and individual rights in the world – in this context, the president of the USA must be a strong person – not a crash test dummy. USA needs a new Margaret Tacher – not a Hillary Clinton. USA needs a new Ronald Reagan – not a Barack Obama.

On the other hand, there is John McCain. He is not a TV star – on the contrary, it seems that he lacks a lot of charisma. He seems – at least prima facie – to be a strong person (well, he fought in Vietnam, right?). But just take a closer look at his political opinions. He strongly opposes gay marriages. He strongly opposes abortion. So McCain (and many republicans, as a matter of fact) don’t give a damn on liberal rights: he denies to some people the right to marry whomever they wish; and he denies others the right to do with their bodies whatever they wish. The USA led by John McCain cannot be the guardian of human rights. It cannot be the champion of democracy and liberalism in the world.

So it seems to me that the USA undergo this year a process of “Romanianization”: the Americans have to choose between two wrongs: Clinton or Obama, on the one hand, and McCain, on the other hand. Ho is the lesser wrong? What will the Americans choose, between the Muppets show and the potential dictator? I’m afraid this time the answer is not that easy anymore…

Read Full Post »

Romania, du-te dracului!

De data asta nu mai suport. Si nu vreau, si nu pot, si nu am chef sa ma abtin. Romania e o tara de cacat. Romania ar trebui sa fie un vas, sa ii dai o gaura si sa se duca dracului la fund. Am trait sa vad, la modul propriu, batrini lesinind la coada la medicamente. Am trait sa vad batrini plingind la coada la medicul de familie, pentru ca nu mai suportau sa astepte in caldura ingrozitoare. Am trait sa vad batrini cazind pe strada si sa aud oamenii din jur amuzindu-se copios. Am trait sa vad batrini fosti invatatori cersind la colt de strada. Am trait sa vad batrini care, din lipsa banilor, merg in fiecare zi la piata si, prefacindu-se ca ar dori sa cumpere ceva, ciugulesc o gura de brinza de aici, o cireasa de dincolo: masa lor pe o zi. Am trait sa vad batrini care alunecau pe gheata de pe trotuar dar refuzau sa fie ajutati, de teama ca prezumtivul ajutor ar veni de fapt din partea unui hot.

Si stiu ce inseamna sa ingrijesti un batrin neputincios. Inimaginabil de greu. Stiu cit de plictisitori ne par noua, atit de grabiti sa facem o mie de lucruri marunte intr-o singura zi. Stiu cit de greu e sa-i asculti povestindu-ti cu voce taraganata o intimplare veche de 70 de ani. Stiu cum e sa innebunesti hranindu-i cu lingurita o ora intreaga dintr-un singur blid. Si sa repeti actiunea asta de patru ori intr-o zi. Stiu cum e sa le speli de trei ori pe zi asternutul, sa ii speli pe ei si sa le schimbi scutecele, pentru ca dupa numai cinci minute, cind credeai ca ai o clipa de liniste in sfirsit, sa fii nevoit sa o iei de la capat. Stiu ce inseamna sa dormi noaptea in pat cu ei, sa ai un somn iepuresc, sa te sperii de fiecare data cind nu le mai auzi horcaitul, sa verifici daca este luminarea aprinsa, sa te trezesti dimineata oricum nedormit si sa o iei de la capat. Stiu ce inseamna sa-ti distrugi coloana pe viata mutindu-i in brate de unul singur de pe pat pe scaunul cu rotile si invers. Sau sa-ti distrugi sanatatea mintala ascultindu-i ore in sir cum delireaza. Stiu cum e sa te uiti la aratarea din fata ta si sa nu poti intelege ca e vorba de acelasi om care, cu doar doua luni in urma, se lumina la fata si radia de fericire ca te vede, ca iti poate da povete despre cum sa-ti traiesti viata ca un om adevarat.

Dar mai stiu si altceva. Stiu cum e sa te rogi Dumnezeului in care vrei sa crezi sa nu-l mai chinuie in halul asta. Si cum e sa te rogi, in acelasi timp si aceluiasi Dumnezeu, sa ii mai dea inca o zi, inca o noapte, sa nu ti-l ia asa de repede. Stiu ce inseamna sa te minti singur, in pofida tuturor evidentelor, ca totul va fi bine, ca isi va reveni, ca te va plictisi iarasi cu povestile lui vechi de 70 de ani. Stiu cum e sa lupti cu morile de vint, sa incerci sa urli la urechea lui, in speranta ca te va auzi, in speranta ca discutia cu el ii va mentine creierul treaz si nu va aluneca in noaptea mintii, acolo de unde nu mai exista intoarcere. Si stiu cum e sa vezi zilnic aceasta alunecare, si cum e sa te trezesti intr-o dimineata nedormit, sa ii aduci terciul la pat (de altfel, singura mincare pe care o mai poate inghiti), iar el sa nu te mai recunoasca deloc, sa te intrebe (pe tine, omul pe care il iubea cel mai mult, pe tine, pe viata lui), cu o voce cavernoasa, cine esti si ce cauti in casa lui. Si stiu cum e sa iti pastrezi zimbetul tot timpul, in afara de cele citeva momente pe care iti permiti sa le pierzi ascunzindu-te intr-un colt si infingindu-ti unghiile in carne, sa nu plingi (si izbucnesti in plins isteric). Si mai stiu cum, dupa luni intregi de lupta zadarnica, in care nu mai stii daca ai devenit mut de durere sau daca, dimpotriva, durerea ti-a amutit, esti nevoit sa pleci departe, si sa te minti singur ca-l vei revedea – desi momentul despartirii, o stii bine, e ultimul pentru voi doi. Si mai stiu cum e ca, odata ajuns acolo, departe, dupa doar trei saptamini sa afli ca a murit. Pur si simplu nu a vrut sa te astepte, sau poate a asteptat sa pleci, pentru a pleca el in liniste.

Este extrem de greu sa ingrijesti un batrin, si sigur nu iesi din asta intreg – nici fizic, nici psihic. Stiu. Dar noi traim intr-o tara in care lumea isi bate joc de batrini. Ii pacalesc sa le faca acte pe casa, si apoi ii arunca in strada. La propriu. La 70 de ani. Sa moara naibii, n-avem timp si bani pentru ei. Nu conteaza ca oamenii astia au trait, au iubit, au crescut copii, o droaie de nepoti si poate stranepoti. Schelete umblatoare, da-le dreacu’. Cui ii pasa. Priviti imaginile de mai jos:

Acest batrin, tintuit in scaun cu rotile, a fost abandonat in strada de stranepotii lui. Povestea lui o puteti citi, relatata de Raluca Avram in Bihoreanul, aici. Priviti-i doar pentru o clipa ochii. Apoi ridicati-va putin privirea si cititi ce scrie pe caciula lui: “Izvorul Minunilor”. Se putea o ironie mai amara? Mai crincena? Du-te dracului, Romania! Oriunde te-ai afla.

Read Full Post »