De data asta nu mai suport. Si nu vreau, si nu pot, si nu am chef sa ma abtin. Romania e o tara de cacat. Romania ar trebui sa fie un vas, sa ii dai o gaura si sa se duca dracului la fund. Am trait sa vad, la modul propriu, batrini lesinind la coada la medicamente. Am trait sa vad batrini plingind la coada la medicul de familie, pentru ca nu mai suportau sa astepte in caldura ingrozitoare. Am trait sa vad batrini cazind pe strada si sa aud oamenii din jur amuzindu-se copios. Am trait sa vad batrini fosti invatatori cersind la colt de strada. Am trait sa vad batrini care, din lipsa banilor, merg in fiecare zi la piata si, prefacindu-se ca ar dori sa cumpere ceva, ciugulesc o gura de brinza de aici, o cireasa de dincolo: masa lor pe o zi. Am trait sa vad batrini care alunecau pe gheata de pe trotuar dar refuzau sa fie ajutati, de teama ca prezumtivul ajutor ar veni de fapt din partea unui hot.
Si stiu ce inseamna sa ingrijesti un batrin neputincios. Inimaginabil de greu. Stiu cit de plictisitori ne par noua, atit de grabiti sa facem o mie de lucruri marunte intr-o singura zi. Stiu cit de greu e sa-i asculti povestindu-ti cu voce taraganata o intimplare veche de 70 de ani. Stiu cum e sa innebunesti hranindu-i cu lingurita o ora intreaga dintr-un singur blid. Si sa repeti actiunea asta de patru ori intr-o zi. Stiu cum e sa le speli de trei ori pe zi asternutul, sa ii speli pe ei si sa le schimbi scutecele, pentru ca dupa numai cinci minute, cind credeai ca ai o clipa de liniste in sfirsit, sa fii nevoit sa o iei de la capat. Stiu ce inseamna sa dormi noaptea in pat cu ei, sa ai un somn iepuresc, sa te sperii de fiecare data cind nu le mai auzi horcaitul, sa verifici daca este luminarea aprinsa, sa te trezesti dimineata oricum nedormit si sa o iei de la capat. Stiu ce inseamna sa-ti distrugi coloana pe viata mutindu-i in brate de unul singur de pe pat pe scaunul cu rotile si invers. Sau sa-ti distrugi sanatatea mintala ascultindu-i ore in sir cum delireaza. Stiu cum e sa te uiti la aratarea din fata ta si sa nu poti intelege ca e vorba de acelasi om care, cu doar doua luni in urma, se lumina la fata si radia de fericire ca te vede, ca iti poate da povete despre cum sa-ti traiesti viata ca un om adevarat.
Dar mai stiu si altceva. Stiu cum e sa te rogi Dumnezeului in care vrei sa crezi sa nu-l mai chinuie in halul asta. Si cum e sa te rogi, in acelasi timp si aceluiasi Dumnezeu, sa ii mai dea inca o zi, inca o noapte, sa nu ti-l ia asa de repede. Stiu ce inseamna sa te minti singur, in pofida tuturor evidentelor, ca totul va fi bine, ca isi va reveni, ca te va plictisi iarasi cu povestile lui vechi de 70 de ani. Stiu cum e sa lupti cu morile de vint, sa incerci sa urli la urechea lui, in speranta ca te va auzi, in speranta ca discutia cu el ii va mentine creierul treaz si nu va aluneca in noaptea mintii, acolo de unde nu mai exista intoarcere. Si stiu cum e sa vezi zilnic aceasta alunecare, si cum e sa te trezesti intr-o dimineata nedormit, sa ii aduci terciul la pat (de altfel, singura mincare pe care o mai poate inghiti), iar el sa nu te mai recunoasca deloc, sa te intrebe (pe tine, omul pe care il iubea cel mai mult, pe tine, pe viata lui), cu o voce cavernoasa, cine esti si ce cauti in casa lui. Si stiu cum e sa iti pastrezi zimbetul tot timpul, in afara de cele citeva momente pe care iti permiti sa le pierzi ascunzindu-te intr-un colt si infingindu-ti unghiile in carne, sa nu plingi (si izbucnesti in plins isteric). Si mai stiu cum, dupa luni intregi de lupta zadarnica, in care nu mai stii daca ai devenit mut de durere sau daca, dimpotriva, durerea ti-a amutit, esti nevoit sa pleci departe, si sa te minti singur ca-l vei revedea – desi momentul despartirii, o stii bine, e ultimul pentru voi doi. Si mai stiu cum e ca, odata ajuns acolo, departe, dupa doar trei saptamini sa afli ca a murit. Pur si simplu nu a vrut sa te astepte, sau poate a asteptat sa pleci, pentru a pleca el in liniste.
Este extrem de greu sa ingrijesti un batrin, si sigur nu iesi din asta intreg – nici fizic, nici psihic. Stiu. Dar noi traim intr-o tara in care lumea isi bate joc de batrini. Ii pacalesc sa le faca acte pe casa, si apoi ii arunca in strada. La propriu. La 70 de ani. Sa moara naibii, n-avem timp si bani pentru ei. Nu conteaza ca oamenii astia au trait, au iubit, au crescut copii, o droaie de nepoti si poate stranepoti. Schelete umblatoare, da-le dreacu’. Cui ii pasa. Priviti imaginile de mai jos:
Acest batrin, tintuit in scaun cu rotile, a fost abandonat in strada de stranepotii lui. Povestea lui o puteti citi, relatata de Raluca Avram in Bihoreanul, aici. Priviti-i doar pentru o clipa ochii. Apoi ridicati-va putin privirea si cititi ce scrie pe caciula lui: “Izvorul Minunilor”. Se putea o ironie mai amara? Mai crincena? Du-te dracului, Romania! Oriunde te-ai afla.
DISSENT! 
